Concediere dispusa in baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii. Desfiintarea locului de munca sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa

Hotararea nr. 783 din 13.12.2011, Pronuntata de Curtea de Apel CONSTANTA

Alte Consultatii Juridice

Micsorarea salariului si modificarea fisei postului unilateral de catre angajator
Mutarea salariatului pe alt post, in absenta vreunui motiv disciplinar
Inregistrarea tardiva a contractului individual de munca in Revisal. Contestarea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei
Calculul orelor suplimentare efectuate. Compensarea cu zile de concediu de odihna
Transferul salariatilor. Obligarea salariatului sa semneze actul aditional privind modificarea locului muncii
Efectuarea concediului de odihna in anul urmator. Refuzul angajatorului de a acorda concediu de odihna
Inlocuirea temporara a unui salariat aflat in concediu. Modificarea fisei postului
Imposibilitatea obligarii salariatului la semnarea unui act aditional la contractul individual de munca prin care se renunta la sporul pentru lucrul sambata si duminica
Functionar public. Refuzul acordarii concediului fara plata
Incetarea CIM pe durata perioadei de proba. Documente comunicate salariatului
Refuzul salariatului de a semna incetarea CIM prin acordul partilor
Concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, fara desfiintarea efectiva a postului. Post esential pentru desfasurarea activitatii societatii
Altercatie intre salariat si angajator. Neplata drepturilor salariale si refuzul eliberarii unei adeverinte
Concediere pe motivul desfiintarii postului. Conditii de reangajare sau blocare post
Obligarea salariatului sa semneze noua fisa a postului

Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul Muncii: “concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.- alin. 2: “desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.”

Desfiintarea locului de munca este efectiva atunci cand el este suprimat din statul de functii sau organigrama societatii.
Concedierea contestatoarei a avut o cauza reala si serioasa, fiind dispusa în vederea eficientizarii propriei activitati.
In doctrina si jurisprudenta s-a subliniat în mod constant ca pentru a se retine îndeplinirea conditiei impuse de art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, este suficient ca angajatorul sa urmareasca eficientizarea propriei activitati în scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotarî asupra modalitatii în care îsi organizeaza activitatea.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 8707/118/2010 reclamanta M.F.S. a chemat în judecata pe parata S.C. C. S.A., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr. 6/12.07.2010, prin care s-a dispus concedierea sa din postul de diriginte de santier, reintegrarea pe postul anterior detinut sau pe un post similar acestuia si obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu valoarea salariilor indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care a beneficiat anterior.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a fost angajata la societatea parata în functia de diriginte de santier, fiind numita ca responsabila de contract pentru lucrarile de constructii si sistematizari efectuate în cadrul santierului. Ulterior, prin decizia nr. 6/12.03.2010 a fost numita inspector în domeniul securitatii si sanatatii în munca, iar prin decizia nr. 16/10.05.2010 a fost numita si responsabil cu protectia mediului.
A mai sustinut reclamanta ca la data de 12.07.2010 s-a dispus concedierea sa din functia de director de santier, în temeiul art. 65 alin.1 Codul muncii, motivul desfiintarii postului fiind acela al externalizarii activitatii conform noii organigrame a societatii.
A apreciat reclamanta ca decizia de concediere este nelegala si se impune anularea ei, în primul rand pentru ca nu subzista motivul care a stat la baza masurii concedierii.
Astfel, prin natura activitatii pe care o presupunea, postul de diriginte de santier nu putea fi externalizat, ci trebuia fi ocupat de un angajat cu norma întreaga în cadrul societatii, întrucat erau neexecutate lucrarile de sistematizare si de împrejmuire, instalatiile PSI, instalatiile pluviale, cariera de piatra si cabina de paza.Totodata, conform Legii 10/1995 privind disciplina în constructii, chiar si dupa finalizarea lucrarii si realizarea receptiei finale, investitia trebuie urmarita în timp de un inginer constructor.
In realitate, a precizat parat, adevarata cauza a concedierii sale o constituie conflictele pe care le-a avut cu conducerea societatii pe tema unor înscrisuri care ar fi trebuit întocmite pentru o anumita constructie.
In aparare, parata a formulat întampinare prin care a solicitat respingerea cererii.
Pe aceasta cale, parata a sustinut ca desfiintarea postului de diriginte de santier a fost efectiva, acest post fiind suprimat din organigrama si din statul de functii ca urmare a finalizarii investitiei si a externalizarii activitatii, în vederea rentabilizarii societatii prin reducerea cheltuielilor. Societatea a apelat la varianta externalizarii acestei activitati pentru a putea utiliza temporar un diriginte de santier în perioada necesara, aceasta masura implicand costuri mult mai mici, în considerarea crizei financiare si a dificultatilor economice cu care se confrunta firma.
Cu privire la pretinsa încalcare a procedurii impuse de art. 64 alin.1 Codul muncii, parata a subliniat ca propunerea unui loc de munca vacant este obligatorie în situatia în care concedierea se dispune pentru inaptitudine fizica sau psihica a salariatului sau pentru necorespundere profesionala, situatie în care reclamanta nu s-a regasit. Dispozitiile art. 64 din Codul muncii nu au în vedere ipoteza concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, indiferent daca este vorba despre o concediere individuala sau una colectiva.
Prin sentinta civila nr. 2895/16.05.2011 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a respins cererea formulata de reclamanta, ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:
Conform contractului individual de munca nr. 9/14.04.2008, încheiat între parti, reclamanta a fost angajata de societatea parata în functia de director santier.
Articolul F din acest contract prevedea obligatia salariatului de a îndeplini atributiile stabilite prin fisa postului, anexa la contractul individual de munca.
Prin decizia nr. 6/12.03.2010, emisa de societatea parata, reclamanta a fost desemnata în calitate de inspector în domeniul securitatii si sanatatii în munca, iar prin decizia nr. 16/10.05.2010 a fost numita si ca responsabil protectia mediului.
Desi pentru aceste noi atributii stabilite de catre angajator a fost întocmita si o fisa a postului, contractul individual de munca nu a fost modificat prin act aditional cu privire la functia detinuta de reclamanta, astfel încat aceasta a ramas încadrata tot în functia de diriginte de santier, avand si responsabilitati în materie de protectia muncii si protectia mediului.
De altfel, desemnarea prin decizia angajatorului a salariatului care sa îndeplineasca activitatile de protectia muncii, constituie o procedura impusa chiar de art. 8.1 din Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii în munca, potrivit cu care angajatorul desemneaza unul sau mai multi lucratori pentru a se ocupa de activitatile de protectie si de activitatile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere si/sau unitate, denumiti lucratori desemnati. Totodata, potrivit art. 20 din HG 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, desemnarea nominala a lucratorului/lucratorilor pentru a se ocupa de activitatile de prevenire si protectia se face prin decizie a angajatorului, acesta urmand a consemna în fisa postului activitatile pe care lucratorul desemnat are capacitatea, timpul necesar si mijloacele adecvate sa le efectueze.
In consecinta, în cazul reclamantei nu se poate vorbi despre un cumul de functii, întrucat acesta ar fi presupus încheierea a doua contracte individuale de munca si ocuparea a doua functii distincte în organigrama si statul de functii ale societatii parate. Reclamanta a ocupat functia de diriginte de santier, avand si atributii complementare acestui post, respectiv în materie de protectia muncii si protectia mediului, fara ca aceste noi atributii sa se concretizeze macar într-o crestere a salariului stabilit prin contractul individual de munca.
Prin urmare, în analiza legalitatii si temeiniciei deciziei de concediere, instanta va porni de la constatarea ca reclamanta a ocupat postul de diriginte de santier, astfel ca îndeplinirea conditiilor art. 65 Codul muncii va fi verificata prin raportare la acest post.                     
Potrivit textului de lege invocat chiar de catre angajator în cuprinsul deciziei, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii.
    Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”.
Din analiza coroborata a organigramelor si  statului de functiuni, rezulta ca postul ocupat de reclamanta a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încat, sub aspectul caracterului efectiv al desfiintarii, decizia de concediere este legala.
In ce priveste caracterul real si serios al cauzei care a determinat concedierea, în doctrina si jurisprudenta s-a subliniat în mod constant ca pentru a se retine îndeplinirea conditiei impuse de art. 65 alin.2 Codul muncii este suficient ca angajatorul sa urmareasca eficientizarea propriei activitati în scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotarî asupra modalitatii în care îsi organizeaza activitatea. Prin reorganizarea societatii, în baza art.65 Codul muncii, se întelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum si orice masura de ordin organizatoric vizand cresterea performantelor în activitate, singurul îndreptatit sa decida în acest sens fiind angajatorul, care este liber sa gestioneze politica de personal în directiile pe care le considera oportune pentru rentabilizarea activitatii, interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizarii activitatii sale.
Desfiintarea postului reclamantei a fost determinata de externalizarea activitatii de diriginte de santier, aprobata prin Hotararea Consiliului de Administratie din data de 07.06.2010. In concret, externalizarea a presupus predarea activitatii interne specifice postului de diriginte de santier catre un prestator de servicii, decizia manageriala fiind luata în vederea eficientizarii activitatii societatii si pentru optimizarea costurilor.
Nu pot fi retinute sustinerile reclamantei în sensul ca externalizarea postului de diriginte de santier nu era posibila cata vreme se mai realizau lucrari de constructie la fabrica de ciment activ al societatii, întrucat nici o dispozitie legala nu obliga parata ca atributiile specifice postului sa fie exercitate de un angajat cu contract individual de munca, în locul unui colaborator sau prestator de servicii la care sa se apeleze doar în caz de nevoie.
Din cele expuse anterior rezulta ca desfiintarea postului ocupat de reclamanta a fost efectiva si a avut la baza o cauza reala si serioasa, deoarece s-a întemeiat pe analiza de catre angajator a beneficiilor ce urmau a fi înregistrate în urma externalizarii activitatii de diriginte de santier pentru o investitie la care lucrarile de executie fusesera sistate.
In ce priveste motivul de nulitate a deciziei invocat de reclamanta prin raportare la dispozitiile art. 64 Codul muncii, urmeaza a se retine ca obligatia angajatorului de a-i propune salariatului un alt loc de munca vacant în unitate, compatibil cu pregatirea sa profesionala sau cu capacitatea sa de munca, sau în lipsa unui asemenea loc vacant obligatia de a se adresa agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, exista numai în cazul concedierilor dispuse în temeiul art. 61 lit. c-inaptitudine fizica si/sau psihica a salariatului, art. 61 lit.d – necorespundere profesionala, precum si în cazul încetarii de drept a contractului individual de munca în temeiul art. 56 lit.f Codul muncii.
Prin urmare, concedierea reclamantei fiind dispusa în temeiul art. 65 alin.1 Codul muncii, nu deveneau incidente prevederile art. 64 alin.2 invocate prin actiune.
M.F.S. a formulat la data de 19 septembrie 2011 recurs împotriva sentintei civile nr.2895/16.05.2011 pronuntate de Tribunalul Constanta.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:
1. Instanta de fond nu a tinut seama de faptul ca masura concedierii recurentei a vizat doar functia de diriginte de santier nu si pe cea de responsabil cu protectia muncii si responsabil cu protectia mediului.
Instanta de fond nu a tinut seama de faptul ca, desi recurenta a avut un contract de munca încheiat pe o perioada nedeterminata numai cu privire la functia de diriginte de santier nr. 9/14 aprilie 2008, aceasta a îndeplinit în realitate doua functii, ocupand doua posturi: diriginte de santier si responsabil cu protectia muncii si protectia mediului, fiind concediata însa numai din cea de diriginte de santier.
Acest aspect rezulta din cele doua fise de post depuse la dosarul cauzei, ambele continand atributii ale recurentei.
Deciziile nr. 6/12 martie 2010 prin care a fost desemnata ca inspector în domeniul securitatii si sanatatii în munca si decizia nr. 16/10 mai 2010 prin care a fost numita ca responsabil cu protectia muncii si mediului.
In organigrama societatii parate de la data angajarii recurentei cele doua posturi figureaza în mod distinct. Instanta de fond a retinut în mod eronat si fara a exista probe în acest sens ca “aceasta organigrama dateaza în mod cert dintr-o perioada anterioara angajarii recurentei în functie de diriginte santier, de vreme ce acest post nu este mentionat în cadrul serviciului mecano-emergetic.”
Recurenta arata ca nu a facut niciodata parte din Serviciul Mecano-Energetic, ci din Serviciul Investitii, conex acestuia, conform organigramei anexate, condus de un Director de Investitii al carui post nu s-a restructurat în urma încheierii investitiei. Are pregatirea necesara pentru functia de Responsabil compartiment protectia muncii si mediu, cu decizii de Inspector protectia muncii si responsabil protectia mediului, date în urma absolvirii cursurilor la care a fost trimisa de conducerea societatii. S-a ocupat în mod efectiv de partea de protectie a muncii înca de la angajare, toate conventiile de lucrari si instructajele cu personal aferente contractelor sunt încheiate de contestatoare, si chiar este declarata la Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta ca si Coordonator de Sanatate si Securitate în Munca.
Revenea societatii angajatoare obligatia încheierii unui act aditional la contractul aditional la contractul individual de munca în care sa se mentioneze si postul de responsabil cu protectia muncii si a mediului, astfel ca aceasta  nu îsi poate invoca propria culpa pentru a se apara de prezenta cauza.
Retribuirea sa necorespunzatoare, în conditiile în care ocupa doua posturi si era platita numai pentru unul reprezinta un abuz al angajatorului si nu poate fi retinut ca proba împotriva sa, ea fiind cea prejudiciata în acest context.
Comparand organigrama din mai 2010, anterior concedierii sale, cat si în cea din iulie 2010, ulterioara acestei masuri, este evident ca a fost desfiintat numai postul ocupat de recurenta, nici un alt angajat nefiind afectat de asa-zisa reorganizare a societatii parate.
2. Instanta de fond a apreciat în mod gresit ca masura concedierii recurentei a fost legala în conditiile în care postul acesteia de diriginte de santier a fost desfiintat, ignorand faptul ca atributiile de diriginte de santier nu încetasera si mai mult au fost supuse externalizarii.
Subliniaza faptul ca postul de diriginte de santier nu poate fi externalizat, el putand fi îndeplinit numai de catre un angajat cu norma întreaga în societatea respectiva, data fiind tocmai natura activitatii prestate de un diriginte de santier.
Dupa concedierea sa, raman de realizat din investitia initiala al carei diriginte de santier a fost, lucrarile de sistematizare care trebuiesc vizate de un diriginte de santier cu specialitatea inginer constructor. De asemenea, mai sunt de realizat lucrari de împrejmuire, instalatiile PSI, instalatiile pluviale-decantorul de namol, cariera de piatra, cabina de paza.
Ulterior realizarii lor, aceste lucrari trebuiau urmarite în timp de catre un inginer constructor din momentul efectuarii receptiei la terminarea lucrarilor si pana la receptia finala a acestora.
De asemenea, martorul I.C. audiat în cauza a aratat în ce consta activitatea recurentei în cadrul societatii parate si care erau atributiile sale de serviciu, dar instanta de fond nu are în vedere depozitia acestuia, fara a motiva însa nici macar înlaturarea ei.
Instanta de fond nu tine seama de faptul ca recurenta era reprezentantul SC C. SA care avea pregatirea si obligatia de a urmari investitia în perioada de garantie, adica perioada de la receptia la terminarea lucrarii pana la receptia finala.
Mentioneaza ca este atestata ca “responsabil cu urmarirea speciala a comportarii în exploatare a constructiilor”, numai ca perioada de atestare trebuie prelungita, astfel ca putea asigura în continuare desfasurarea activitatii respective.
Din declaratia martorului audiat în cauza a rezultat faptul ca investitia realizata de SC C. SA la care recurenta era diriginte de santier nu este încheiata. De asemenea, parata nu a depus notificarea de finalizare a lucrarii la Inspectoratul în Constructii Constanta.
Instanta de fond a retinut în mod gresit ca “lucrarile de executie au încetat în luna mai 2010”, numai pe baza declaratiei martorului paratei, S.C., tinand seama de procesul verbal la terminarea lucrarilor nr. 53/02 septembrie 2010, depus chiar de catre parata la dosarul cauzei.
Procesul verbal la terminarea lucrarilor trebuia încheiat înainte de data restructurarii postului de diriginte de santier, deci declaratia lui SC C. SA ca s-a încheiat lucrarea a fost falsa, asa cum a declarat ca nu mai are nevoie de acest post si s-a angajat un diriginte de santier cu contract pe persoana fizica si cu un salariu similar reecurentei.
Martorul I.C. a declarat ca el îndeplinea activitatea de supervizare a lucrarilor de construire din partea bancii si ca la momentul concedierii recurentei acestea nu erau finalizate. Acelasi martor a aratat ca a continuat activitatea de supervizare pana în luna septembrie 2010 cand a încetat colaborarea cu SC C. SA.
Instanta de fond a apreciat în mod gresit ca “desfiintarea postului ocupat de recurenta a fost efectiva si a avut o cauza reala si serioasa, deoarece s-a întemeiat pe analiza de catre angajator a beneficiilor ce urmau a fi înregistrate în urma externalizarii activitatii de diriginte de santier pentru o investitie la care lucrarile de executie fusesera sistate.”
Externalizarea unui serviciu nu înseamna desfiintarea postului deoarece nu determina o efectiva desfiintare a activitatii respective.
SC C. SA a angajat un nou Diriginte de Santier prin contract de prestare servicii pe persoana fizica dupa plecarea rcurentei.
In raspunsul la întrebarea nr. 11 din interogatoriul administrat în cauza parata-intimata a recunoscut ca a încheiat un contract de prestari servicii pe perioada determinata cu H.C., la data de 19 iulie 2010, pentru îndeplinirea atributiilor de diriginte de santier.
Instanta de fond retine în mod gresit ca “nu se poate aprecia ca parata a actionat cu rea credinta atunci cand a optat pentru solutia de externalizare a activitatii de diriginte de santier, încheind în acest sens contract de prestari servicii pe durata determinata al carui cost este evident inferior celui corespunzator platii salariului unui angajat cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata”.
Exista de asemenea posibilitatea încheierii unui contract de prestari de servicii cu recurenta pentru finalizarea lucrarii respective.
Masura reorganizarii acesteia nu se justifica din punct de vedere economic, fiind adoptata în mod evident doar pentru a o putea îndeparta din societate. De altfel, recurenta a fost singurul angajat afectat de masura reorganizarii si care a fost concediat ca urmare a desfiintarii postului sau, fapt confirmat chiar de catre parata din prezenta cauza.
Adevarata cauza a prezentei concedieri o reprezinta anumite conflicte pe care le-a avut în ultima perioada cu conducerea societatii determinate de anumite înscrisuri ce ar fi trebuit sa existe pentru o anumita constructie, înscrisuri care însa nu se pot întocmi decat la finalizarea lucrarilor si dupa receptia finala a acestora.
Acest aspect este demonstrat de anuntul electronic postat de SC C. SA pe un site specializat în care se solicita angajarea unui inginer constructor cu exact aceeasi pregatire cu a recurentei si pentru a desfasura aceleasi activitati pe care le desfasuram si ea.
3. Instanta de fond nu a avut în vedere faptul ca recurenta  putea fi angajata pe un alt post în cadrul SC C. SA, conform pregatirii sale profesionale.
In decizia de concediere se precizeaza ca “în societate nu exista posturi vacante” pe care recurenta ar putea sa fie încadrata, în conditiile în care are pregatire de specialitate inginer constructii, dar are si abilitatea legala de inspector în domeniul securitatii si sanatatii în munca si inspector în domeniul protectiei mediului, asa cum a aratat mai sus.
In conditiile în care concedierea recurentei a fost nelegala se impune repunerea partilor în situatia anterioara emiterii actului de concediere prin reintegrarea mea pe postul ocupat anterior.
Daca instanta va aprecia ca masura concedierii este legala ca urmare a desfiintarii postului de diriginte de santier ocupat de recurenta, solicita obligarea paratei la încadrarea sa pe un post similar pregatirii sale profesionale în cadrul aceleiasi unitatii.
Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente.
Conform contractului individual de munca nr. 9/14 aprilie 2008 încheiat între parti, reclamanta a fost angajata de societatea parata în functia de director santier.
Prin decizia nr. 6/12 martie 2010 si respectiv nr. 16/10 mai 2010, reclamantei i-au fost date atributii în plus, respectiv de inspector în domeniul securitatii si sanatatii în munca si responsabil cu protectia muncii.
Nu se poate retine ca reclamanta a avut un cumul de functii, prin contractul individual de munca aceasta avand doar functia de diriginte de santier si atributii complementare acestui post, respectiv în materia protectiei muncii si a protectiei mediului.
De asemenea, prin decizia angajatorului, desemnarea salariatului care sa îndeplineasca activitatile de protectia muncii constituie o procedura impusa de art. 8.1. din Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii în munca, potrivit cu care angajatorul desemneaza unul sau mai multi lucratori pentru a se ocupa de activitatile de protectie si de activitatile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprinderea si/sau unitate, denumiti lucratori desemnati.
Totodata, potrivit art. 20 din Hotararea Guvernamentala 1425/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/2006, desemnarea nominala a lucratorului pentru a se ocupa de activitatile de prevenire si protectie se face prin decizie a angajatorului, acesta urmand a consemna în fisa postului activitatile pe care lucratorul desemnat are capacitatea, timpul necesar si mijloacele adecvate sa le efectueze.
Din organigramele depuse la dosar de catre parata, rezulta ca postul de responsabil protectia mediului si protectia muncii nu a mai fost mentinut de angajator, ceea ce înseamna ca la momentul la care reclamanta a preluat atributiile specifice în domeniile respective, postul a fost suprimat din structura organizatorica a paratului, angajatorul optand pentru varianta desemnarii unor angajati, încadrati în alte posturi care sa exercite si aceste noi sarcini de serviciu.
Prin decizia contestata s-a dispus, în temeiul art. 65 alin. 1 din Legea 53/2003 –Codul Muncii, încetarea contractului individual de munca al reclamantei din functia de diriginte de santier, ca urmare a desfiintarii postului si externalizarii acestei activitati.
Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul Muncii: “concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.
- alin. 2: “desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.”
Desfiintarea locului de munca este efectiva atunci cand el este suprimat din statul de functii sau organigrama societatii.
Din analiza organigramelor si statului de functiuni rezulta ca postul ocupat de reclamanta a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încat sub aspectul caracterului efectiv al desfiintarii decizia de concediere este legala.
Concedierea contestatoarei a avut o cauza reala si serioasa, fiind dispusa în vederea eficientizarii propriei activitati.
Astfel, prin Hotararea Consiliului de administratie din 7 iunie 2010, care a stat la baza emiterii deciziei de concediere, s-a aprobat reorganizarea societatii prin externalizarea activitatii de diriginte de santier, fapt care a determinat desfiintarea postului aferent.
In doctrina si jurisprudenta s-a subliniat în mod constant ca pentru a se retine îndeplinirea conditiei impuse de art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, este suficient ca angajatorul sa urmareasca eficientizarea propriei activitati în scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotarî asupra modalitatii în care îsi organizeaza activitatea.
In concret, externalizarea a presupus predarea activitatii interne specifice postului de diriginte de santier catre un prestator de servicii, decizia manageriala fiind luata în vederea eficientizarii activitatii societatii si pentru optimizarea costurilor.
Externalizarea unei activitati nu presupune ca în cadrul unitatii angajatoare sa nu se mai desfasoare activitati de genul celor ce intrau în sfera atributiilor de serviciu ale salariatului concediat, ci implica predarea acestor activitati, pe baza de contract, fie unei firme specializate, fie unei alte persoane din afara societatii, în primul rand pentru un cost mai mic.
Nu pot fi retinute sustinerile reclamantei în sensul ca externalizarea postului de diriginte de santier nu era posibila cata vreme se mai realizau lucrari de constructii la fabrica de ciment activ al societatii, întrucat nici o dispozitie legala nu obliga parata ca atributiile specifice postului sa fie exercitate de un angajat cu contract individual de munca, în locul unui colaborator sau prestator de servicii la care sa se apeleze doar în caz de nevoie.
Societatea parata nu este una cu obiect de activitate în domeniul constructiilor ci doar beneficiara unei lucrari de constructie care a angajat un diriginte de santier în vederea realizarii unicului activ al societatii reprezentat de fabrica de ciment.
In conditiile în care lucrarile de executie au încetat din luna mai 2010, aspect confirmat de martorul S.C., nu se poate aprecia ca parata a actionat cu rea-credinta atunci cand a optat pentru solutia externalizarii activitatii de diriginte de santier, încheind în acest sens un contract de prestari de servicii pe durata determinata, al carui cost este evident inferior celui corespunzator platii salariului unui angajat cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata.
In ceea ce priveste motivul de nulitate a deciziei invocat de reclamanta prin raportare la dispozitiile art. 64 din Codul Muncii, Curtea urmeaza a retine ca aceste prevederi nu sunt incidente în cauza, întrucat obligatia angajatorului de a-i propune salariatului un alt loc de munca vacant în unitate compatibil cu pregatirea sa profesionala sau cu capacitatea sa de munca, exista numai în cazul concedierilor dispuse în temeiul art. 61 lit. c) - inaptitudine  fizica si/sau psihica a salariatului, art. 61 lit. d) - necorespundere profesionala, precum si în cazul încetarii de drept a contractului individual de munca în temeiul art. 56 lit. f) codul muncii.
In concluzie, desfiintarea postului ocupat de reclamanta a fost efectiva si a avut la baza o cauza reala si serioasa, deoarece s-a întemeiat pe analiza de catre angajator a beneficiilor ce urmau a fi înregistrate în urma externalizarii activitatii de diriginte de santier pentru o investitie la care lucrarile de executie fusesera sistate din cauza problemelor financiare ale societatii, datorate contextului economic de criza.
Sustinerea recurentei ca se impunea mentinerea acesteia pana la finalizarea lucrarii si încheierea procesului verbal de receptie este neîntemeiata, avand în vedere ca societatea nu era în masura sa mentina un post care nu mai avea nici o justificare raportat la situatia de fapt. In caz contrar, societatea ar fi fost obligata sa suporte cheltuielile cu salariul, fara ca salariata sa presteze o activitate, din lipsa surselor financiare pentru finalizarea lucrarilor de constructii.
Afirmatia recurentei ca a fost singurul angajat al societatii concediat nu are relevanta, avand în vedere ca celelalte departamente ale societatii functioneaza . La momentul concedierii s-au sistat lucrarile la constructia activului fabrica de ciment, urmand ca acestea sa fie reluate la momentul si în functie de posibilitatile societatii de a suporta în continuare aceste lucrari.
Declaratia martorului I.C. referitoare la faptul ca la momentul concedierii reclamantei nu se terminasera efectiv lucrarile, întrucat la acel moment nu se efectuase receptia finala, nu are relevanta atat timp cat activitatea de diriginte de santier a fost externalizata, urmand a fi exercitata de un prestator de servicii si continuata în functie de posibilitatile financiare ale paratei.
Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 din Codul de procedura Civila, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Servicii pentru Angajatori

Indiferent de marimea sau obiectul de activitate, uneori, companiile au nevoie si de ajutorul unor specialisti in dreptul muncii. Confruntarea cu probleme care decurg raporturile de munca cu salariatii, in special cele privitoare la incheierea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestora, poate provoca pierderi financiare daca nu sunt abordate in mod corespunzator.
Sunt Angajator

Servicii pentru Salariati

Pentru multi salariati, drepturile legale si cele care decurg din contractul de munca (individual sau colectiv) sunt ingradite sau limitate in mod netemeinic, uneori abuziv, de catre cei care sunt obligati sa le respecte si, implicit, sa le acorde integral. Daca sunteti implicat intr-un conflict sau litigiu de munca, apelarea la un speciaslit, cel putin, va reduce stresul dvs.
Sunt Salariat